luni, 26 aprilie 2010

Tudor Gheorghe


Am fost sâmbătă, 24 Aprilie, la spectacolul susţinut de binecunoscutul artist Tudor Gheorghe.
Vreau să zic că a fost o seară excepţională şi plină de poezie. Spectacolul oferit de marele maestru denumit "Chemarea păsării de acasă" a cuprins opere însemnate ale poetului şi prozatorului Mircea Micu.
Scopul maestrului este de a aduce în atenţia tuturor imaginea în stare pură a poeziei româneşti. (binenţeles făcând şi mici glume pe seama maneliştilor...ceea ce a încântat publicul). Din câte am înţeles, preşedintele tării noastre i-ar fi spus că 90% dintre români sunt manelişti. Aş vrea să cred că nu e aşa. Şi sper să nu fie aşa.
Sincer, mă aşteptam să vină cu orchestra, aşa cum eram obişnuită...Dar am fost plăcut surprinsă totuşi că a venit singur.
"Motivele care m-au făcut să mă aplec asupra poeziei lui Mircea Micu sunt multe. Simt poezia lui, mă simt ca el, dezrădăcinat în propria ţară, departe de tradiţiile în care am crescut, departe de lumea satului care a dispărut, asediat de agresivitatea citadină, în căutarea amintirilor, în căutarea unui orizont liniştitor care nu se întrevede", este mesajul lui Tudor Gheorghe.



Ea vine seara si n-o chem.
Si de venirea ei ma tem
Si a prefac ca-s orb si surd
Cand pe la geamuri o aud.
Ea n-are trup, ea e un fel
De crin cu aerul in el
Ea n-are ochi si-n doua parti
Poarta inele mari de morti.
Venita ca o taina grea
Se-aseaza lin pe fruntea mea
Apoi se muta mai in jos
Spre-al tamplei vulnerabil os
Apoi spre coaste, pina cand
O simt cu ghiarele strangand.
Si tace atat de mult si greu
Ca aud cum plange Dumnezeu.
(Mircea Micu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Histats